Archive for Diverse

Un personaj in plus in povestea mea

luni, iulie 15th, 2013

Nu credeam ca voi apuca sa scriu despre ea. Nu mai speram. Eram epuizata de incercari. Credeam ca sunt sortita sa fiu singura toata viata. Si totusi Universul s-a indurat de mine!
E cel mai frumos accesoriu al unei femei, ma gandeam.
E minunata, e perfecta, e divina, e coplesitor de frumoasa, e un inger, e cea mai dorita fiinta, e de o bunatate rara, un lucru mai scump ca ea nu exista…si e a mea.
Parca nimic altceva nu mai exista in jurul meu. Nimic altceva nu mai conteaza, doar ea.
Strainii ii zambesc pe furis ca nu se pot abtine. Cunoscutii ii spun “frumusetea lumii”, ce-o fi insemnand exact, eu ii zic cea mai frumoasa din lume, cred ca echivalent cu frumusetea lumii.
Nu ma pot dezlipi de ea.
E o binecuvantare. Dumnezeu sau Universul ma iubeste.
Sunt gata sa iert pe oricine si orice, doar ca o am pe ea. Eu care nu iertam si nu uitam nimic. Nu mai am trecut. Exista doar prezent si viitor.
Viata e in sfarsit frumoasa!!! Mi-era tare dor sa scriu si sa anunt ca nu mai sunt doar eu. Sunt eu si ea. Am devenit mama…

Despre voci

sâmbătă, februarie 19th, 2011

Aceeasi pierdere de timp, aceeasi nimicnicie….de ce ne consumam atit de mult viata cu chestii care nu ne plac saucare nu au poate nici o importanta? Azi o sa imi pierd putin timpul scriid despre voci.

De multe ori m-am trezit vinata de oameni agresivi care nu imi dau pace. Din politete nu i-am respins. Chiar am iesit la “cafea” cu ei, chiar am stat pe telefon si le-am ascultat ineptiile, intrebarile si m-am prefacut ca ii accept, poate chiar ca imi face placere sa fiu in compania lor. Cum poti sa ii spui unuia de genul asta, “stii, n-am timp de tine!” Exista o persoana sau chiar doua care imi scriu si ma suna constant. De ceva timp nu am mai raspuns la telefon, il las sa sune pur si simplu si la emailuri nu le raspund. Nu am chiar nimic cu aceste fiinte, dar ca si intr-o relatie de iubire am nevoie de un fel de “chimie” cu cei pe care vreau sa ii am aproape, sau in inbox. Vocile celor din jurul meu as vrea sa imi faca placere.

Daca acea chimie nu exista, nu imi face placere sa ii aud, vad, comunic. Nici nu stiu daca e normal…Nu imi plac oamenii care vorbesc non stop, ma obosesc cumplit. Dar ce sa faci daca un coleg, sau chiar un amic/amica are darul asta….? Poti sa ii zici cuiva Mai taci din gura sau “Poti vorbi mai putin? ” fara sa ii ranesti destul de mult?!

Mi s-a intimplat chiar in dimineata asta. As fi vrut sa imi iau micul dejun in liniste si pace cind, am fost intrebata (ceea ce e ff politicos, ce-i drept) de un membru ff apropiat al familiei..”as putea sa ramin cu tine in timp ce maninci?” Raspunsul meu: “da, daca nu o sa vorbesti non stop”(da, uneori sunt exagerat de directa si cu cine nu ar trebui). S-a asezat linga mine si nu s-a suparat, dar nici nu a vorbit non stop.. sint sigura ca in sinea lui nu cred ca a fost prea fericit sa auda o asemenea rugaminte .

ce inseamna cind spui unui om: Poti vorbi mai putin? Exista mai multe variante, poate cavrei sa ii transmiti ca zice preamulte aberatii si nu am chef de ele, SAU poate ca este cea mai adorabila persoana dartu aio durere de cap si nuesti intr-o dispozitie prea buna, SAU pur si simpluareo voce atit de annoying ca nu ai chef saii ascult. Unii oameni au o voce atit de placuta, parca te ung la inima sa ii asculti, altii niste hiriitori care iti zgirie urechile, dublata uneorisi de agresivitate ..Cei care vorbescprea multsint si agresivi in opinia mea.

In vara lui 2006 eram intr-un colectiv nou de oameni si am fost sunata la telefon. Un coleg cu care daca schimbasem citeva scurte convesatii pina atunci si care m-a auzit vorbind la telefona concluzionat: Tu ai fi buna de linia fierbinte! Pentru prima data in viata mi-am acordat citeva clipe sa imi autoanalizez vocea!!! Si in clipade fatacred ca omul ala a exageratsi poatece voia sa zica el e ca aveam o voce probabil placuta, nesigura, vulnerabila…nu o ciritoare nesuferita si agasanta:-)

E normal sa asculti vocile oamenilor, e normal sa simti ca unii te zgirie pe urechi si ca altii sint placuti si calzi la voce? E normal sa vrei sa te inconjori de voci pozitive si sa fugi de agresivi, insistenti si de cei care trancanesc vrute si nevrute doar pentru a se face auziti?

Cit de importanta e vocea in destinul unui om? Cei care sunt atrasi de compania noastrasunt atrasi de fapt in mare partesi de vocile noastre? O voce puternica, persuasiva, sigura are clar mult mai multe sanse sa ajunga presedinte decit o voce slaba, sugrumata, ca un mieunat de pisica.Conteaza si imaginea sau daca ai o voce care spune ceva, e de ajuns..?? Cit de importanta e vocea in carierele noastre? Ca profesoara, daca nu ai o voce ferma esti distrusa! Ca doctor, daca nu esti convingator, pacientii nu o sa te creada? Ca agent marketing daca nu ai vocea mieroasa…cine o sa iti mai cumpere produsul? In general, oriunde e de lucrat cu oameni direct, avem nevoie de “vocea potrivita”

Si daca esti narcis iustin ianau si ai vocea aia fantastica, o sa ajungi cu siguranta departe in viata? Ce inseamna departe?

adrese

marți, ianuarie 25th, 2011

O sa fie bine? E ceea ce trebuie sa facem? O sa supravietuiesc necunoscutului? De ce sa imi fie frica? Va fi un loc ca toate celelalte, cu multe zile insorite pe an, asta chiar ca e avantaj la cit de usor ma intristez singura…Tot ce pot sa fac e sa sper ca va fi bine, ca pur si simplu ne urmam destinul si nimic altceva.

Imi placea sa cred ca mi-am gasit locul, ca ii apartin, ca nu o sa mai imi dezgrop radacinile de aici. Ca o sa ma gasesc aici zi de zi, an de an pina la moarte. Ma fascina ideea ca prind radacini. Nimic nu mi se pare mai admirabil decit statornicia. Statornicia in familie. Statornicia in profesie. Statornicia in relatii. Statornicia.De cite ori mi-a fost dat sa ma mut pina acum, cite adrese in 3o + ani? Le numar doar pe cele din ultimii zece ani: ah, doar 8 …urmeaza a 9-a.

Imi placea sa stau vizavi de biblioteca universitara si linga Druzba, caminul studentesc unde se nascuse demult una din cele mai mari iubiri din cite au existat. Pe locul unu ar trebui sa fie casa mea, nu apartamentul ala. Totusi casa mea e departe de tot ce iubesc. Nu cunosc pe nimeni aici si nici nu as vrea. As vrea sa ma rezum la Buna ziua cu toti de pe-aici.

Cind eram mica o rugam sau intrebam pe mama daca mergem la Brasov, aveam o obsesie cu Brasovul. N-am trait nici o zi acolo desi e visul meu. Visul meu nu e America, e Brasovul. Poate intr-o zi…

Astazi iar a tipat la mine si mi-a reprosat ca mi-am ales o cariera proasta. Ca ar fi trebuit sa fac ASE sau Drept si deveneam “notarita” si ce bine ar fi fost? Da, probabil ca daca as fi urmat dreptul mi-as fi stiut drepturile mai bine. Uneori cred ca ar merita sa fie in puscarie si nu liber. Da, imi schimb adresa pentru a 9-a oara si ar trebui sa fiu fericita, nu o sa mai fiu linga el, nu o sa mai imi urle ca mi-am gresit cariera, ca nu fac suficienti bani, ca nu sint la fel de buna ca si el…Intr-adevar, l-am dezamagit din prima clipa cind am aparut pe lume. Nu eram baiat. Si de aici lungul sir de dezamagiri…Niciodata la fel de buna cit el.

E un oras, pe coasta de est care ma fascineza. La fel de mult ca si Brasovul. Pe undeva pe linga Boston. I-am spus ca mi-ar placea sa traiesc acolo. A rabufnit din nou! Uneori imi inchipui viata fara el si nu simt nimic. Nici o pierdere, din contra o usurare. Nu cred ca mi-ar fi dor de el si daca mi-ar fi nu ar trece mult timp pina sa imi aduc aminte de vreun scandal…si dorul s-ar stinge imediat. Probabil sunt inconstienta si nu stiu cu adevarat ce ar fi de fapt.

Notarita, manager, doctorita, avocat…Nu as da pentru nimic in lume scrisul!

jardiniere imaginare

marți, ianuarie 11th, 2011

Ajunsese in sfirsit la destinatie sau cel putin trenul mai avea citeva momente pina la oprirea in statie. Nu mai fusese niciodata in orasul ala industrial din nord estul Cehiei, de fapt mai fusese dar cu foarte multi ani in urma, chiar inainte sa il cunoasca pe eldar pe vremea aia ajungea acolocu un autobuz. (Ce chinuitoare erau diminetile din perioada aia, trebuia sa se trezeasca pe la 4 dimineata, era inca iarna si drumul cu autobuzul parea interminabil iar soferii cehi pareau maitot timpul mahmuri in zori, innecati inca in berile locale ingurgitate in noptile anterioare in hospodele din Cehia de Sud Est.)

Era prima data cind ajungea in orasul L. cu trenul si el chiar o avertizase ca sunt doua statii de tren asa ca trebuisera sa decida in care sa isi dea intilnirea. El sugerase gara S. pentru ca era mai intima..Tot drumul ea isi inchipuise o gara cu jardiniere de flori toamna, cu banci de lemn si lampadare, oricum ceva romantic..Doar el descrisese gara ca fiind una intima. Nu mai conta cum ar fi aratat, important era ca el urma sa fie acolo…asta era esentialul.

In ultimele minute petrecute in tren, desi nu dorea sa vizualizeze revederea totusi mintea ei incepuse sa creeze un scenariu cu totul nou: fara sa mai dea vreo importanta aspectului garii si-a dat seama ca el nu va fi acolo! Pur si simplu! Desi intilnirea lor fusese planuita si rasplanuita, ea putea sa parieze pe orice si cu oricine ca el nu urma sa fie acolo…Il cunostea multprea bine (ce-i drept, il cunostea mai mult prin smsuri decit in realitate)si pentru o secunda chiar s-a bucurat la gindul ca nu o sa il vada pe peron asteptind-0 cu un buchet de garoafe ca un papitoi. Asta nu inseamna ca ORICE barbat care asteapta o femeie cu flori ar fi un papitoi..Unora chiar le sta bine, dar el, cu statura lui miniona aproape ar fi parut putin caraghios.

Cu acest ultim scenariu in minte nu a mai fost nici surprinsa si nici suparata ca el nu era intr-adevar acolo. Nu era nici urma de jardiniere, nu era mai nimeni pe peron si gara nu era nici pe departe intima. Oare cit de oribila ar fi fost gara cealalta? Se bucura ca nu trebuise sa afle. Peste citeva minute l-a zarit. Venea grabit dinspre un autobuz care tocmai oprise linga gara, fara flori, si cu un zimbet nevinovat : “Stii, ti-am trimis sms sa iti zic sa te dai jos la cealalta gara dar se pare ca nu l-ai primit” ….Ea i-a zimbit la fel de nevinovat si l-a lamurit ca nu avea roaming pe telefon. O revedere fara ifose, ca si cum nu se vazusera de vreo 2 zile.

In delta

duminică, decembrie 5th, 2010

Singura data cind ea incercase sa vorbeasca despre viata ei fusese la 4 ani. Erau in Delta si atunci ea a intrerupt deodata conversatia cuiva cu urmatoarea afirmatie: “Tata a lovit-o in cap pe mama cu o sanie!” Nimeni nu a zis nimic pentru mult timp sau probabil ca el tatal, a facut o gluma sau a certat-o apoi pe maica-sa. De-atunci fata s-a inchis si n-a mai vrut sa vorbeasca despre ea si viata ei pentru mult timp. Si acum uneoriinca ii mai este frica. Ea crede ca nimeni nu o va crede…sau ca cineva o va acasa .ro/ acasa .ro/certa” title=”certa”>certa ” title=”certa”>certa pentru cele spuse.

3 zile

duminică, noiembrie 28th, 2010

Tu n-ai fi fericita cu mine, asa i-a spus el in timp ce ea visa cu voce tare la posibilitatea lor de a fi impreuna. Il cunostea de zece ani aproape si fusese o relatie on and off mai ales datorita distantei dar si lipsei de timp. Fusese mentinuta timp de zece ani doar cu ajutorul vorbelor scrise. Era clar o iubire scrisa sau mai degraba o iubire tiparita. Singura marturie scrisa de mina era o carte postala cu Piramida Soarelui si Piramida Lunii (Odata mai demult, aflase ca asa ii supranumisera parintii lui pe el si pe sora-sa).

Uneori se intreba de una singura daca iubirea asta ar fi rezistat in alt secol, cind emailurile, smsurile si FB nu ar fi existat. Oare si-ar fi putut scrie scrisori timp de zece ani? Ce ar fi spus sotia lui daca ar fi gasit scrisori de la ea zilnic in cutia lor postala? Probabil ca pina la urma si sotul ei ar fi fost ofensat, chiar daca in primii ani nu ar fi bagat nimic de seama..

Poate ca singura lor sansa fusese ca se nascusera in secolul 20 si astfel dragostea lor nu lasa urme prea concrete, o dragoste care continua nestingherita, cu aceeasi intensitate pe care numai distanta o poate intretine.

Aveau bineinteles ritmurile lor numai de ei doi intelese: citeodata isi scriau de 10 ori pe zi, uneori pauze si de o saptamina ca apoi iar sa revina in bratele celuilalt si sa ramina strins imbratisati printre zeci de emailuri dulci si profunde, triste si induiosator de sincere.

Dar de data asta erau fata in fata, dupa mult timp. (nu cu ochii pironiti in computer citind zecile de cuvinte tiparite la repezeala, cu neliniste si dorinta ca celalalt sa citeasca cit mai repede mesajul) si aproape ca erau in imposibilitatea de a sti ce sa faca cu acest timp prezent, cu clipa reala de a fi impreuna. Sa se tina strins in brate, sa se pupe (ei nu mai erau obijnuiti cu atingerile fizice dupa atitea mesaje scrise) sau sa vorbeasca, sa discute (dar oare nu discutasera suficient timp de zece ani…doar relatia lor era redusa la cuvinte, ce altceva puteau sa foloseasca in mesaje…nici unul din ei nu prea agreea iconitele), sau sa se comporte ca un cuplu normal si sa isi ocupe timpul lor (aveau doar 3 zile la dispozitie) cu activitati gen spalatul rufelor, mers la cumparaturi..Ca un acord tacit amindoi au vrut sa isi petreaca cele trei zile impreuna ca pe niste zile normale (gindindu-se poate si ca despartirea ar fi fost astfel mai usoara). Nu vorbeau deloc despre cit timp le mai raminea dar in mintealor fiecare stia ca au mai ramas 30 de ore, 21 de ore, 14 ore…

Imediat dupa ce a plecat de la el, a inceput sa isi noteze toate detaliile de care si-a mai putut aduce aminte. Cum el a intrebat-o daca se da cu vreo crema speciala ca nu are nici un rid..Cum ea i-a reamintit de masina de tuns pe care i-o daduse cadou de Craciun in primul an, cum dormisera in bunk beds in prima lor excursie la Londra.

Nopti dinaintea marilor plecari

joi, noiembrie 11th, 2010

un inceput de roman de Constantin Chirita. Asa simt inainte de orice plecare …sint in fata unei mari plecari din nou. Cea mai asteptata vreodata..

Adrian si ai mei

duminică, noiembrie 7th, 2010

Voiam sa revin la blogul meu plina de egoismul caracteristic si sa reincep sa imi disect viata in fata lumii. Dar asta poate sa mai astepte si tot nu ma pot abtine: Adrian s-a nascut in aceeasi zi cu tata. La fel de artist ca si el. Tata, mult mai anonim decit Adrian dar de aceeasi forta. Aceeasi viata tumultoasa. Poate intr-o alta zi am sa am puterea sa scriu mai multe despre asta.

Nu mai citisem Adrian Paunescu de multi ani, stiam ca imi placuse, stiam ca e genial, dar l-am dat uitarii…Nu a facut parte din genul de poezie pe care sa vreau sa o citesc mereu si mereu, sa mi se faca dor de ea. Cind am auzit ca nu mai este, am revenit la poezia lui, dupa cum facem toti in viata, incepem sa apreciem un lucru, abia dupa ce il pierdem. Am recitit Ruga pentru parinti si am bocit ca o nebuna. Nu boceam dupa Adrian, boceam dupa cit de frumos scria si mai ales (din egoism) despre faptul ca imi recunosteam durerea pe care o voi simti si eu intr-o zi cind o sa imi pierd parintii. E cel mai cumplit scenariu pe care as putea sa mi-l imaginez si mi l-am imaginat de citeva zeci de ori…de fiecare data concluzia e aceeasi: nu o sa vreau sa traiesc fara ai mei, prefer sa mor si eu cu ei. Viata nu ar maiavea nici un sens pentru mine.

Ma bucur ca am fost contemporana cu Adrian Paunescu si ca nu a fost doar un poet pe care il citesti doar pentru ca e in curriculum, ci traiesti cu sentimentul ca l-ai cunoscut personal (prin tata!), ca ii stii vocea si ca ii recunosti stilul, fara nici un dubiu.

Azi un prieten anunta pe FB ca si-a pierdut mama. Nu e un prieten normal, e un artist international. Spunea ca ar da orice are pe lumea asta ca s-o readuca inapoi. As vrea sa ii trimit poezia lui Adrian Ruga pentru Parinti pentru ca e singura lui poezie gasita in limba engleza dar cred ca l-as face sa sufere si mai tare…N-am apucat sa ii spun decit ca ma gindesc la el, ca si mama mea il imbratiseaza si ca il iubim foarte mult. Cum poate un om consola pe cineva care isi pierde mama? Ce cuvinte sau fapte pot sa conteze, sa mai aiba vreo relevanta?

Ma doare fiecare pierdere de care aud, ma doare si cind aud de disparitia unui necunoscut, de Adrian, de mama prietenului meu…ma doare de cit de nedreapta e viata si cit de scurta. Cred ca am sa imi fac mai mult timp pentru poezie.

si unde ramasesem?

marți, octombrie 5th, 2010

povestea continua. aceleasi personaje implicate. dar de data asta fara trecut. plonjez in prezent si ma prefac ca e un nou inceput, dar cum amsizis suntem la mijlocul serialului, sau poate chiar in prima parte.

Ma gindeam sa incep un blog nou dar e o stupizenie. Eu ramin aceeasi. Nu ma pot reinventa peste noapte. Am preferat sa imi fac toate postarile vechi private si sa incep asa, la mijlocul povestii. Personajele, 4 la numar plus figurantii. O ea, un el, o ea, un el. El o iubeste pe ea, ea nu-l iubeste pe el, el n-o iubeste pe ea, ea il iubeste pe el…

Ea numarul 1 . Daca is-ar lua un interviu astazi ar spune cae fericita. Cum nu a mai fost de mult. Casa e adorabila, primitoare, ca si gradina, munca e relaxanta si placuta, se simte iubita si iubeste, are planuri de viitor, e optimista. Anul trecut lucrurile stateau putin diferit, dar acum stie e ca e pe calea cea buna.

El numarul 1. Daca i s-ar lua un interviu azi ar spune ca nu stie ce vrea. Ca isi doreste mai mult decit are, ca ar vrea sa aiba mai multa siguranta si o pozitie sociala mai inalta.

Ea numarul 2. Daca i s-ar lua un interviu azi ar deveni violenta si i-ar arunca jurnalistului microfonul in cap. E bipolara. Nu e fericita, total nemultumita , lucrurile stau mult mai prost decit anul trecut si nu vede imbunatatiri in viitor.

El numarul 2: Daca i s-ar lua un interviu azi ar spune ca pe plan profesional se simte implinit. Ar spune ca iubeste si ca este iubit,intr-un mod nebunesc dar e singurul mod in care el stie sa iubeasca.Totusi ar spune ca in mare e nefericit in viata personala .

Mai exista de fapt un al cincilea personaj si el, saracutul nu e figurant. E un copil, un bebelus. Viitorul lui fericit sau nefericit depinde de cei 4 de mai sus. Nimeni nu stie la ora actuala ce se va intimpla tot ce stiu e ca povesta continua.

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X